| |
Diversitate lingvistică -
Romanian - Română (Ro)
Uniunea Europeană se bazează pe principiul
diversităţii culturilor, obiceiurilor, credinţelor şi
limbilor.
Pentru un continent unde se vorbesc atât de
multe limbi, acesta este un lucru normal. Numai limbile oficiale
ale ţărilor Uniunii Europene reprezintă trei familii de limbi:
indo-europene,
fino-ugrice
şi semitice.
În comparaţie cu alte continente, numărul acestora este relativ
mic.
Diversitatea lingvistică a devenit mai vizibilă ca niciodată
deoarece acum oamenii au mai multe contacte cu cetăţeni străini,
mai mult ca niciodată. Din ce în ce mai des, cetăţenii europeni
se confruntă cu situaţii în care sunt nevoiţi să vorbească în
altă limbă decât cea maternă. Şi aceasta fie în cadrul
schimburilor de studenţi, fie în contextul imigrării sau al
afacerilor - pe o piaţă europeană din ce în ce mai integrată, al
turismului sau chiar al globalizării.
Articolul 22 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene, adoptată în anul 2000, afirmă respectul pentru
diversitatea lingvistică, iar articolul 21 interzice
discriminarea pe criterii lingvistice. Alături de respectul
pentru individ, deschiderea către alte culturi şi toleranţa,
respectul pentru diversitatea lingvistică constituie o valoare
fundamentală a Uniunii Europene.
Acest
principiu nu se aplică numai celor 23 de limbi oficiale ale
Uniunii, ci şi diferitelor limbi regionale şi minoritare
folosite de anumite segmente de populaţie.
Tocmai
această diversitate face ca Uniunea Europeană să fie ceea ce
este: un spaţiu al diversităţii celebrate ca sursă de bogăţie şi
nu un „creuzet” în care diferenţele se contopesc.
Uniunea Europeană are 27 de ţări membre şi
23 de limbi
oficiale |
|
Uniunea Europeană are 27 de ţări membre şi 23 de limbi oficiale:
Click on the
language
to reach the page in this particular European language |
|
| |
Traducere - Ce este traducerea ?
Se fac deseori confuzii între traducere şi interpretare.
Traducătorul lucrează cu texte scrise (de exemplu, romane,
instrucţiuni de utilizare, scrisori, subtitrări, site-uri
internet), pe când interpretul redă vorbele rostite de o
persoană într-o altă limbă.
Majoritatea documentelor traduse sunt de natură "pragmatică"
(manuale, rapoarte oficiale, rapoarte financiare etc.), iar
restul au, în mare parte, un "caracter literar" (poezii, romane,
eseuri etc.).
În funcţie de natura textului, este posibil să fie nevoie ca
traducătorul să posede anumite cunoştinţe tehnice (de exemplu de
electronică, finanţe, medicină, chimie, botanică) sau să fie
familiarizat cu factorii culturali sau stilistici (pentru a
putea găsi o rimă sau un joc de cuvinte).
În prezent, oamenii recurg mult mai des la învăţarea unei limbi
străine. Cu toate acestea, nu a dispărut nevoia de traduceri.
Dimpotrivă, fenomene precum globalizarea şi ritmul rapid de
dezvoltare tehnologică, alături de necesitatea de a elabora
ghiduri ale utilizatorului pentru produsele noi, precum şi
numărul din ce în ce mai mare de canale de televiziune, au dus
la creşterea volumului de traduceri necesare.
În ceea ce priveşte rolul sistemului de traducere automată,
acesta vă poate da o idee generală despre sensul unui text scris
într-o limbă pe care nu o cunoaşteţi absolut deloc. Însă riscul
de interpretare greşită este destul de ridicat. O traducere bună
trebuie să ţină cont de context, de structură şi de regulile
gramaticale, de stil şi de eventualele duble înţelesuri ale
sinonimelor şi ale jocurilor de cuvinte. Acesta este motivul
pentru care tehnologia din domeniul lingvistic ar trebui să fie
considerată drept un instrument destinat să îi asiste pe
traducători şi nu să-i înlocuiască. |
|
